Autoritățile locale investighează cauzele secării a două izvoare esențiale, Izvorul de ochi și Izvorul de stomac, relatează Agenția de presă Rador.
A fost lansat muzeul virtual Herculane Stories, o inițiativă complexă, dezvoltată în ultimul an de Asociația ESCU, prin care s-au colectat, digitalizat, cercetat și prelucrat mii de materiale și obiecte care sunt în strânsă legătură cu patrimoniul stațiunii.
Un număr de 35 de inculpați, între care se regăsesc acționari și persoane cu funcții de conducere ai unei firme, un fost deputat, un avocat, dar și un executor judecătoresc, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Caraș-Severin fiind învinuiți, între altele, de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și delapidare cu consecințe deosebit de grave, într-un dosar ce face referire la procedura de privatizare a stațiunii Băile Herculane.
Băile Herculane e orașul care a pierdut în ultimii 10 ani aproape 20% din locuitori, arată datele Institutului Național de Statistică.
O firmă din grupul Casito, deținut de omul de afaceri Petrică Toma, proprietarul Hotelului Roman din stațiunea Băile Herculane și fost comisar-șef al Gărzii Financiare Hunedoara, se pregătește să ia în concesiune în vederea exploatării apele termale de la Grota cu Aburi, situată chiar sub hotel.
Hotelul Decebal din Herculane, construit în 1865 de către împăratul austriac Franz Josef și în care se întâlneau pe vremuri regii Europei, se ruinează pe zi ce trece pentru că autoritățile locale tărăgănează autorizațiile pe care le solicită noul proprietar, care vrea să investească 5 milioane de euro în clădire și s-o transforme într-un hotel de lux.
Dezvoltatorul imobiliar clujean Trust Invest, controlat de omul de afaceri Nicolae Căpușan, care deține și complexul turistic Sun Garden din județul Cluj, va cumpăra hotelul Decebal din stațiunea Băile Herculane, scos la vânzare de Fisc.
Fiscul a redus cu un sfert prețul Hotelului Decebal, din stațiunea Băile Herculane, și încearcă să obțină acum, pentru clădirea istorică de peste 7.000 de metri pătrați, cel puțin 4,2 milioane de lei. Autoritățile, care vând hotelul pentru a recupera datorii ale proprietarului către stat, au fost nevoite să mai lase din preț după ce prima licitație nu a atras ofertanți.
ANAF scoate la licitație Hotelul Decebal din Băile Herculane, fostul Hotel Franz Iosif, construit în 1865. Hotelul, cu o suprafață desfășurată de 7.070 de metri pătrați, se află în stare avansată de degradare, dar este în curs de restaurare. Prețul de la care Fiscul pornește licitația este de 5,65 milioane de lei, fără TVA. Potrivit site-ului Primăriei Băile Herculane, hotelul este bântuit de o fantomă care ar păzi o comoară romană.
Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, a anunțat vineri că va analiza situația din Băile Herculane privind problema accesului la apă termală a tuturor proprietarilor de hoteluri și pensiuni din stațiune, ”determinată de existența unui contract de concesiune a acestei resurse în favoarea unui întreprinzător privat care practică prețuri de furnizare exorbitante”.
Firma Hercules, care deține activele turistice aflate de mult timp în degradare din stațiunea Băile Herculane, vestită cândva la nivel internațional pentru izvoarele sale termale, dar intrată în insolvență cu datorii de peste 18 milioane lei, a pierdut codul de TVA. Firma este gestionată de un fost deputat PSD, cercetat de DIICOT.
Patru persoane, între care un avocat, un expert evaluator și un executor judecătoresc, sunt urmărite penal de DIICOT Caraș-Severin în dosarul privind devalizarea stațiunii Băile Herculane, în care este cercetat și omul de afaceri Iosif Armaș, prejudiciul în acest caz fiind de aproximativ 123 de milioane de lei.
Firma Hercules, care deține activele turistice aflate de mult timp în degradare din stațiunea Băile Herculane, vestită cândva la nivel internațional pentru izvoarele sale termale, dar intrată în insolvență cu datorii de peste 18 milioane lei, va acorda angajaților prime/sporuri. Firma este gestionată de un fost deputat PSD, cercetat de DIICOT. Fiscul local s-a opus, dar nu a avut forță, nefiind principal creditor.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au dispus, la data de 24 iulie 2015, punerea în mișcare a acțiunii penale față de doi suspecți, funcționari ai Primăriei Băile Herculane.